19.7 C
Ploieşti
Monday, June 21, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATETitlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna februarie

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate și în luna februarie

Ministerul Finanțelor anunță că, începând de luni, 8 februarie 2021, emite 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3%, 3,30% și 3,45%.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 8-23 februarie de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 8-22 februarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 8-23 februarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere, iar în cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

foto:joshua-hoehne/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente