27.3 C
Ploieşti
Tuesday, July 8, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăIndustrieTendințe în evoluția activității economice în perioada martie-mai 2022. Se preconizează o...

Tendințe în evoluția activității economice în perioada martie-mai 2022. Se preconizează o creștere accelerată a lucrărilor de construcții

Potrivit estimărilor din luna martie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +17%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere accentuată a acestora (sold conjunctural +59%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -10%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +3%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). Managerii societăţilor comerciale estimează creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +57%).

Conform estimărilor din luna martie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%). De asemenea, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere (sold conjunctural +31%).

Notă: Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Sursa – Institutul Național de Statistică – comunicat de presă din 28 martie 2022

foto:frank-busch/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente