Începând cu data de 13 mai 2021 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării. Hotărârea de Guvern a fost publicată ieri în Monitorul Oficial și conține restricțiile cu care ne-am obișnuit.
În privința competițiilor sportive, a fost introdusă prevederea că acestea se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății.
Participarea este permisă doar pentru:
- persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2;
- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Foto: vienna-reyes/unsplash.com