31.4 C
Ploieşti
Wednesday, June 23, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATENoile reguli privind accesul în sălile de fitness și aerobic

Noile reguli privind accesul în sălile de fitness și aerobic

  • accesul utilizatorilor va fi permis doar în urma triajului observațional și termometrizării
  • utilizatorii sunt informați să nu se prezinte în centrele de pregătire dacă prezintă semne clinice de viroză respiratorie
  • accesul în sală trebuie să se facă numai în baza unei programări prealabile
  • programarea utilizatorilor trebuie făcută în așa fel încât să permită suficient timp pentru igienizarea periodică a sălii, dar și pentru eliberarea vestiarelor, în condițiile în care și aici trebuie menținută o distanță de siguranță între persoane
  • se va ține o evidență nominală a persoanelor care au folosit sala în fiecare interval orar, astfel încât să se poată face cu ușurință identificarea contacților, în eventualitatea depistării unui caz de infectare cu COVID-19 printre utilizatorii respectivei săli de fitness sau aerobic
  • numărul de persoane care se antrenează la un moment dat va fi limitat în funcție de capacitatea sălii, pentru a se menține distanța de siguranță, astfel încât fiecărei persoane să îi revină un spațiu de 7 mp, în cazul exercițiilor pe aparate, și 10 mp, în cazul exercițiilor de tip aerobic
  • nu se va permite accesul și se va recomanda izolarea la domiciliu în cazul în care persoana a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2
  • configurarea locului și elaborarea procedurii de măsurare a temperaturii corporale și desemnarea unei persoane responsabile cu această procedură
  • instalarea unui dispenser pentru dezinfectant
  • digitalizarea practicilor administrative (de evitat utilizarea formularelor de înregistrare pe hârtie etc.).

Ordinul pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării activităților sportive în spații închise, desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic, respectiv accesul spectatorilor la evenimentele sportive – a fost publicat în Monitorul Oficial joia trecută)

Foto: boxed-water-is-better/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente