22.7 C
Ploieşti
Thursday, June 24, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept penalLuare de mită. Elemente constitutive

Luare de mită. Elemente constitutive

„Fapta persoanei care are calitatea de agent de poliţie cu atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, de a pretinde şi de a primi o sumă de bani de la conducătorul unui autoturism pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională determinată de depăşirea vitezei legale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită (…).

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită (…) chiar dacă sancţionarea contravenţională a conducătorului autoturismului ar fi fost nelegală, în absenţa unei înregistrări a aparatului radar, în condiţiile în care făptuitorul a creat o aparenţă de legalitate prin solicitarea documentelor personale şi ale autoturismului, aducerea la cunoștință a motivului opririi în trafic, prezentarea unei imagini de pe bordul autospecialei de politie care indica depăşirea vitezei legale şi sugerarea faptului că înregistrarea radar ar urma să fie ştearsă.”

(I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 182/RC din 19 iunie 2020)

Notă: luarea de mită constă în fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

foto:emil-bruckner/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente