De astăzi ora 0.00 a intrat în vigoare actualizarea listei statelor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, în legătură cu care se instituie măsura carantinei la domiciliu/locația declarată timp de 14 zile, aprobată prin Hotărârea CNSU nr. 4/18.01.2021. Aceasta poate fi consultată pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică.
Prin hotărârea CNSU sunt exceptate totuși de la măsura carantinei aplicabilă persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, acele persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data intrării în România.
De asemenea, dacă au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, măsura carantinei nu se aplică nici în cazul persoanelor contact direct ale unei persoane confirmate. Condiția este însă să fi trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct.
Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doză se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării.
foto: hakan-nural/unsplash.com