19.7 C
Ploieşti
Monday, June 21, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept penalEvaziune fiscală. Consecințele acoperirii prejudiciului

Evaziune fiscală. Consecințele acoperirii prejudiciului

Duminică urmează să intre în vigoare dispozițiile unei legi publicate ieri, prin care se aduc modificări legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Modificările vizează consecințele pe care acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală le are asupra soluției ce poate fi pronunțată în cauză:

  • dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă;
  • dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda;
  • dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, dispunându-se încetarea procesului penal.

Aceste prevederi se aplică tuturor inculpaților din cauza respectivă, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

Foto: Bill Oxford, Unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente