„Este de necontestat că instituirea măsurii carantinei zonale determină o serie de restrângeri ale drepturilor constituţionale, însă această restrângere, chiar dacă este determinată de prevederile unui act administrativ, nu se realizează în afara voinţei legiuitorului, care, prin lege specială, Legea nr. 136/2020, a stabilit procedura şi organul competent a dispune această măsură.
Nemulţumirile cu privire la opţiunea legiuitorului în privinţa procedurii de instituire a carantinării zonale pot face obiectul unor eventuale critici de neconstituţionalitate vizând Legea nr. 136/2020, iar nu al unor motive de nelegalitate a actului administrativ contestat, atât timp cât nu se invocă nerespectarea de către ordinul atacat a legii în temeiul căreia a fost emis, ci încălcarea prevederilor constituţionale prin legiferarea restrângerii drepturilor şi libertăţilor printr-un act administrativ.”
(ICCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal – Decizia nr. 6455 din 2 decembrie 2020)
Notă – potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Măsura se instituie atunci când, în baza evaluării, se constată că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, iar procentul persoanelor infectate este peste pragul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
