De ieri, cadrul normativ care reglementează activitatea de telemuncă a fost modificat.
Una dintre modificări vizează chiar definiția telemuncii, prin eliminarea precizării că aceasta se desfășoară cel puțin o zi pe lună.
Este de asemenea eliminată obligația prevederii în contractul individual de muncă a locului/locurilor desfăşurării activităţii de telemuncă.
În cazul verificării activității telesalariatului se introduce specificarea că aceasta se va face în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.
Este de asemenea introdusă obligația telesalariatului de a respecta și a asigura confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul desfășurării activității de telemuncă.
Executivul subliniază în expunerea de motive a actului normativ faptul că a avut loc o accelerare a telemuncii în contextul crizei provocată de pandemie, această formă de organizare a muncii fiind un sprijin real pentru anumite sectoare de activitate.
foto:andrew-neel/unsplash.com