13.9 C
Ploieşti
Tuesday, September 21, 2021
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATECarantina cetăţenilor străini şi apatrizilor care sosesc în România din ţările terţe

Carantina cetăţenilor străini şi apatrizilor care sosesc în România din ţările terţe

În cazul cetăţenilor străini şi apatrizilor care sosesc în România din ţările terţe (altele decât statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană) regula este aceea a instituirii carantinei pentru o perioadă de 14 zile, neavând relevanță zona în care este încadrată ţara din care sosesc (verde, galbenă sau roșie).

Sunt totuși prevăzute excepții de la măsura carantinei pentru:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  • persoanele care rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) şi prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară;
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 3 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • elevii/studenţii cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;
  • persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată.

Notă: străinul este persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene; apatridul este străinul care nu are cetăţenia niciunui stat.

(Hotărârea nr. 43/2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România – a fost publicată în Monitorul Oficial din 02 iulie 2021)

foto:adam-niescioruk/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente