Ministerul Finanțelor anunță că a demarat, prin ANAF, ample acțiuni de verificare a pieței de combustibil.
Astfel, ministrul Finanțelor a solicitat Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), demararea unei ample acțiuni de verificare a pieței combustibilului din România, conform atribuțiilor legale.
Echipele DGAF, alături de comisari din cadrul ANPC și reprezentanți ai Consiliului Concurenței, vor verifica întreg lanțul comercial, adică atât stațiile de vânzare a carburanților, cât și distribuitorii en-gros, antrepozitele fiscale, precum și companiile implicate.
Acțiunea se va desfășura în toată țara cu un număr inițial de 100 de echipe, iar efectivul de inspectori ANAF va fi alocat dinamic, în funcție de informațiile obținute și de situația din teren.
Consiliul Concurenței arată că anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu.
Photo by Dawn McDonald on Unsplash