În scopul asigurării egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii, companiile private cu un număr de peste 50 de angajaţi, au posibilitatea:
- de a identifica un angajat căruia să îi repartizeze, prin fişa postului, atribuţii în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi: în acest caz, angajatorul va avea în vedere necesitatea identificării unor oportunităţi de pregătire profesională, cu încadrare în limita bugetului existent şi aprobat pentru cheltuielile cu această destinaţie;
- de a opta pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de şanse, cu încadrare în limita bugetului existent şi aprobat pentru cheltuieli salariale anuale; în acest caz, la momentul previzionării bugetului pentru anul următor, angajatorul poate include bugetul necesar pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de şanse.
Expertul/tehnicianul în egalitatea de şanse sau persoana desemnată cu atribuţii în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi are următoarele atribuţii principale:
- analizează contextul de apariţie şi evoluţie a fenomenului de discriminare de gen, precum şi nerespectarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi recomandă soluţii în vederea respectării acestui principiu, conform legii;
- formulează recomandări/observaţii/propuneri în vederea prevenirii/gestionării/remedierii contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi cu respectarea principiului confidenţialităţii;
- propune măsuri privind asigurarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, evaluează impactul acestora asupra femeilor şi bărbaţilor;
- elaborează planuri de acţiune privind implementarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în care să fie cuprinse cel puţin: măsuri active de promovare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de gen, măsuri privind prevenirea şi combaterea hărţuirii la locul de muncă, măsuri privind egalitatea de tratament în ceea ce priveşte politica de remunerare, promovare în funcţii şi ocuparea funcţiilor de decizie;
- de a analiza conformitatea planurilor de acţiune privind implementarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi cu strategiile specifice existente şi aprobate la nivelul entităţii, cu sprijinul şi îndrumarea persoanelor prevăzute la lit. a) şi b). Planurile de acţiune pot avea atât o abordare anuală, cât şi multianuală, în funcţie de strategiile specifice existente şi aprobate la nivelul fiecărui angajator.
foto:jess-bailey/unsplash.com




