Legea privind alăptarea în spaţiile publice a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare duminică.
Actul normativ stabileşte unele măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor.
Astfel, se prevede sancționarea cu amendă contravențională de la 100 lei la 500 lei a persoanelor fizice, respectiv de la 1000 lei la 2000 lei a persoanelor juridice/entităților înregistrate la ONRC care comit următoarele fapte:
- evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil;
- interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil;
- refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.
Faptele menționate mai sus constituie contravenţii chiar dacă spaţiile publice sunt dotate cu camere de tip „mama şi copilul”.
Photo by Hollie Santos on Unsplash