Printr-un ordin comun al CNAS și al Ministerului Sănătății au fost aduse modificări Normelor de aplicare a prevederilor legale privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
Actul normativ, intrat în vigoare ieri, 22 septembrie 2020, prevede că persoana asigurată confirmată cu o boală infectocontagioasă, pentru care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, la recomandarea medicului care a efectuat evaluarea acesteia FĂRĂ INTERNARE, în scopul constatării şi menţinerii riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase, beneficiază de concediu medical.
Concediul medical este acordat de medicul de familie, pe întreaga perioadă înscrisă în documentul eliberat de direcţia de sănătate publică, care cuprinde informaţii referitoare la medicul care a evaluat cazul, unitatea sanitară în care acesta îşi desfăşoară activitatea, precum şi recomandarea cu privire la instituirea măsurii izolării, cu precizarea perioadei pentru care se dispune această măsură.
Certificatele de concediu medical se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data ultimei zile a încetării perioadei de izolare.




