32.3 C
Ploieşti
Tuesday, July 8, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATEReminder: de astăzi, nevărsarea la buget a sumelor reprezentând impozite sau contribuții...

Reminder: de astăzi, nevărsarea la buget a sumelor reprezentând impozite sau contribuții reținute la sursă este din nou infracțiune

Printr-o ordonanță de urgență publicată la sfârșitul lunii decembrie 2021 s-au adus modificări Legii nr. 241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, modificări în vigoare începând cu data de 01 martie 2022.

Astfel, începând cu 01.03.2022, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute expres în actul normativ, respectiv:

  • impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română;
  • impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă;
  • impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală;
  • impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor;
  • impozitul pe veniturile din arendă;
  • impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi;
  • impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii;
  • impozit pe veniturile sub formă de dividende;
  • impozitul pe veniturile din pensii;
  • impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc;
  • impozitul pe veniturile din alte surse;
  • impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015;
  • impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate — asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările și completările ulterioare;
  • impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • contribuția de asigurări sociale;
  • contribuția de asigurări sociale de sănătate;
  • impozitul cu reținere la sursă pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
  • impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
  • contribuția la Fondul pentru mediu.

foto:bill-oxford/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente