30.1 C
Ploieşti
Wednesday, July 9, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăACTUALITATEÎnvățământul superior dual

Învățământul superior dual

Legea educației a fost modificată recent, prin introducerea posibilității organizării învățământului superior dual. S-a creat astfel cadrul legislativ care să permită parcurgerea unei rute complete de învăţământ dual din preuniversitar până la nivel universitar.

Concret, instituțiile de învățământ superior acreditate pot organiza, împreună cu operatori economici, învățământ superior dual, formă de învăţământ în care responsabilităţile cu privire la desfăşurarea activităţilor de învăţare, predare şi evaluare sunt partajate între instituţia de învăţământ superior acreditată şi operatori economici. Instituţia de învăţământ superior organizează şi desfăşoară activităţi de învăţare, predare şi evaluare, iar operatorii economici organizează activităţi de învăţare prin muncă şi participă la evaluare.

Instituţia de învăţământ superior încheie cu operatorii economici contractul de parteneriat care stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri.

De asemenea, studentul/ studentul doctorand încheie cu instituţia de învăţământ superior şi operatorul economic un contract individual de studii şi pregătire practică prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

Operatorii economici acordă burse, cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar, precum şi din alte fonduri, pentru învăţarea în condiţii de calitate.

Operatorii economici care încheie contract de parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior pentru organizarea şi desfăşurarea formei de învăţământ superior dual beneficiază de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:

  • valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ superior dual se deduce la plata impozitului pe profit al acestora;
  • valoarea cumulată a investiţiilor dedicate activităţilor de învăţare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici.

foto: cytonn-photography/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente