30.6 C
Ploieşti
Tuesday, July 8, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
AcasăDrept penalCe sunt circumstanțele atenuante?

Ce sunt circumstanțele atenuante?

În cadrul operațiunii de individualizare a unei pedepse, judecătorul poate reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante. Acestea sunt fapte, împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței, care relevă un pericol social mai redus al infracțiunii sau o periculozitate redusă a făptuitorului.

În cazul în care sunt reținute circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime, reducerea operând o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor.

Constituie circumstanţe atenuante legale:

  • săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
  • depăşirea limitelor legitimei apărări;
  • depăşirea limitelor stării de necesitate;
  • acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei (circumstanța nu se aplică în cazul anumitor infracțiuni enumerate de lege).

Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare (sunt lăsate la aprecierea instanței):

  • eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
  • împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

foto:bill-oxford/unsplash.com

- LegalEasy -spot_img

Cele mai populare

Comentarii Recente