Mi-e teamă că ne vom obișnui cu incendiile din spitale așa cum am înghițit și altele, precum numiri de păpuși de paie în diverse funcții de autoritate, pseudo-reforme în domenii esențiale, fabrici de diplome și doctorate. Și mult prea multe altele.
Ca de obicei, acuzăm impersonal, un trecut care nu pare că ne-ar aparține. Nu știu dacă ați observat, dar în „trecutul negru” nu există răspundere juridică. Ce a fost a fost, asta e, ce ne mai interesează acum cine trebuia să verifice instalațiile de oxigen sau să implementeze proceduri?
Va răspunde juridic, ca de obicei, vreo infirmieră nefericită care s-a nimerit de serviciu în noaptea cu pricina. Se vor găsi elemente ale vreunei infracțiuni și „vina” va avea un chip.
Ne trebuie, cred, înainte de orice, conștiinciozitate.
Definiția de dicționar este „însușirea de a fi conștiincios; corectitudine, seriozitate, scrupulozitate”. Combinația de corectitudine și seriozitate, atenția pentru detalii, da, aș vrea ca toate astea să caracterizeze persoane și, prin persoane, instituții.
Știm cu toții manageri sau directori de instituții publice. Hai să vedem despre câți putem spune „este corect, serios, scrupulos!”. Și dacă rezultatul acestui mic exercițiu este unul trist, este datoria fiecăruia dintre noi să acționăm pentru a schimba situația. Reforma nu poate veni din interiorul unui sistem aflat la negativul conștiinciozității. Și atunci trebuie să vină din afară.
Unii construiesc un spital, alții sprijină pacienți ori oferă meditații pentru copii sărmani sau servicii medicale în medii defavorizate. Sunt un pol de oameni serioși, corecți și scrupuloși. Acest pol trebuie întărit și extins, până când va fi evident pentru toată lumea cât de ridicoli și goi sunt bieții numiți pe pile. Și atunci nu va mai da bine pentru omul politic să fie pus în relație cu imaginea asta grotescă. Și, strict pentru salvarea proprie, va fi necesar să caute altceva.
Știu, soluția asta e grea. Fiindcă ne obligă pe fiecare dintre noi să acționăm, să ne implicăm, să oferim încă și mai mult unei societăți care ne dă prea puțin înapoi. Putem, desigur, să ne vedem de treburile noastre, să dăm sonorul mai încet la știrile cu morți și să ne găsim liniștea într-o carte bună. Este și asta o soluție. O soluție mai ușoară.
Sursa imagine: Francisco de Goya, Dos viejos comiendo sopa, Museo del Prado, Madrid
