În hotărârea pronunțată în cazul Hassine v. România (cererea nr. 36328/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 7 (garanții procedurale în cazul expulzării străinilor), din Convenția europeană a drepturilor omului.
Cazul se referă la procedura administrativă în urma căreia petentul a fost îndepărtat de pe teritoriul României din motive de securitate națională.
Curtea a conchis că drepturile procedurale ale petentului au fost restricționate semnificativ fără ca necesitatea acestor limitări să fi fost examinată și judecată în mod corespunzător de către o autoritate independentă la nivel național. Petentul nu a primit nicio informație despre comportamentul său concret susceptibil să pună în pericol securitatea națională și nici informații despre desfășurarea momentelor cheie ale procedurii judiciare.
În fapt, petentul Amine Hassine este un cetățean tunisian cu reședința la Cluj Napoca. Dl. Hassine a intrat pe teritoriul României în anul 2007 și s-a stabilit la Cluj. În anul 2009 s-a căsătorit cu un cetățean român, cu care a avut un copil și a obținut o viză de reîntregire familie valabilă până în anul 2015.
În 6 noiembrie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București solicitând declararea dlui Hassine ca persoană indezirabilă și interzicerea șederii acestuia pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani. Parchetul a învederat că existau indicii temeinice conform cărora dl. Hassine ar fi desfășurat activități de natură să pună în pericol securitatea națională. Parchetul a depus un document clasificat, la conținutul căruia nu au avut acces nici dl. Hassine, nici avocatul acestuia, care nu era titular al unui certificat ORNISS.
CEDO a reținut că, prin faptul că petentul nu a avut acces la documentele clasificare din dosarului s-a produs o limitare importantă a drepturilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 7.
Curtea a învederat că instanțele naționale statuat că reclamantul nu putea avea acces la dosar, fără să fi examinat necesitatea de a restrânge drepturile procedurale ale persoanei în cauză. Astfel, petentul a fost citat, precizându-i-se doar articolele articolelor pretins încălcate, fără nicio precizare referitoare la conduita acestuia. În decizia Curții de Apel sunt reproduse articole ale Legii 51/1991, delimitându-se cadrul legal în care se înscriau actele petentului, fără nicio altă informație suplimentară.
În cursul procedurii, petentul nu a primit decât informații cu caracter general cu privire la calificarea juridică a faptelor, fără a se preciza un comportament concret care ar fi putut pune în pericol securitatea națională.
Curtea a punctat, de asemenea, că timpul foarte scurt în care Curtea de Apel a reluat procedurile – după ce a respins cererea petentului de amânare, deși acesta locuia într-un oraș situat la mare distanță de sediul Curții de Apel București- și decizia de judecare a cazului în absența reclamantului au avut ca efect încălcarea garanțiilor procedurale.
Curtea a învederat și că în fața Înaltei Curți petentul a fost reprezentat de un avocat ales, dar care nu a putut avea acces la documentele clasificate din dosar. Avându-se în vedere informațiile foarte limitate și generale la care a avut acces petentul, acestuia i-a fost imposibil să conteste în mod concret un pretins comportament al petentului care ar fi pus în pericol securitatea națională.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza 36328/13, decizia din 09.03.2021.
Foto: Clem Onojeghuo Unsplash
