Comportamentul perturbator al unui pasager aerian poate constitui o „împrejurare excepțională” care poate exonera operatorul de transport de obligația sa de compensare pentru anularea sau întârzierea prelungită a zborului în cauză sau a unui zbor următor operat de el însuși cu aceeași aeronavă – este concluzia la care au ajuns astăzi judecătorii CJUE.

Operatorul de transport aerian trebuie totuși, în temeiul măsurilor rezonabile pe care trebuie să le adopte pentru a fi exonerat de obligația sa de compensare, să asigure redirecționarea pasagerilor cât mai repede posibil, prin intermediul altor zboruri directe sau indirecte operate eventual de alți operatori de transport aerian.

 În Hotărârea Transportes Aéreos Portugueses (C-74/19) Curtea a precizat noțiunile „împrejurări excepționale” și „măsuri rezonabile” în sensul Regulamentului nr. 261/20041 (Regulamentul privind drepturile pasagerilor aerieni).

Astfel, Curtea a statuat că, în anumite condiții, comportamentul perturbator al unui pasager care a determinat o deviere a aeronavei, la originea întârzierii zborului, constituie o „împrejurare excepțională” și că un operator efectiv de transport aerian se poate prevala de această „împrejurare excepțională” care nu a afectat zborul anulat sau întârziat, ci un zbor anterior operat de el însuși cu aceeași aeronavă.

Curtea a considerat de asemenea că redirecționarea unui pasager de către operatorul de transport aerian prin intermediul unui zbor operat de el însuși și care îl determină pe acest pasager să ajungă în ziua următoare zilei prevăzute inițial nu constituie o „măsură rezonabilă” care îl exonerează pe acest operator de obligația sa de compensare decât dacă sunt îndeplinite anumite condiții.