Criza COVID-19 şi măsurile luate de autorităţi pentru gestionarea acesteia au produs efecte dezastruoase asupra activității din turism.
Astfel, conform datelor Institutului Național de Statistică, în luna iunie 2020, comparativ cu iunie 2019, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au scăzut cu 74,5%, iar înnoptarile cu 76,4%.
Din numărul total de sosiri, în luna iunie 2020, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 96,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 3,9%.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (86,2% din total turişti străini), marea majoritate fiind din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Proporția se păstrează și în ceea ce privește înnoptările. Astfel, din numărul total de înnoptări, în luna iunie 2020, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 96,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 3,9%.
Durata medie a şederii în luna iunie 2020 a fost de 2,1 zile atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini.