Vă invit la un exercițiu.
Descrieți în câteva cuvinte învățământul românesc.
Dacă ați făcut-o, citiți cele două paragrafe de mai jos:
„Legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.
Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.”
Textul aparține Legii 1/2011 a educației naționale.
Hmmm, de unde rezultă diferența dintre cuvintele cu care ați descris învățământul românesc și cele din legea educației?
Eu cred că este o falie adâncă între viziunea legii și acțiunea politică. Cred că din lege se aleg spre aplicare mai cu seamă acele articole care pot fi folosite „pe persoană fizică”, pentru a strecura un post călduț sau a pedepsi un prof neascultător.
Învățământul depinde de politică, măcar pentru că bugetul îi este stabilit de Parlament. Știm bine că sunt și multe alte argumente. Dar chiar și acțiunea politică trebuie să se supună literei și spiritului legii. Și probabil că vor exista în continuare derapaje dacă societatea civilă nu va avea o voce clară și fermă. Responsabilitatea este (și) la noi.
În alt plan, pentru a rămâne la acțiuni politice, iată două frânturi de realitate:
Franța. Președintele Macron, într-o întâlnire cu studenții, a anunțat că a fost informat asupra impactului financiar pe care criza Covid și limitarea activității agenților economici l-au avut asupra studenților. Ca urmare s-a stabilit că orice student, bursier sau nu, francez sau străin, are dreptul la două mese pe zi la prețul de 1 euro.
Cred că știți care este cea de-a două frântură de realitate. România, studenți, bilet de tren. O decizie aruncată așa, un pic de sus. Pare că și fără analiză de impact. Așa cum este tratat, în general, învățământul. Și, împreună cu el, elevul, studentul și profesorul.
Sursă foto Kholodnitskiy Maksim pe Unsplash
