Legislația care reglementează concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (OUG nr. 111/2010) a suferit mai multe modificări la finalul anului trecut. La acel moment, executivul și-a întemeiat adoptarea acestora pe necesitatea transpunerii Directivei (UE) 2019/1.158 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor, care are ca obiectiv general adaptarea și modernizarea cadrului juridic al Uniunii Europene, permițând părinților și persoanelor cu responsabilități de îngrijire să concilieze viața profesională cu viața de familie.
Totuși, Guvernul a stabilit că prevederile modificatoare se aplică începând cu data intrării în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice de aplicare a OUG 111/2010, iar aceasta s-a întâmplat abia marți.
Printre modificările aplicabile începând din 19 septembrie 2023 amintim:
- cuantumul indemnizației lunare se majorează cu 50% din indemnizația cuvenită, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de triplați sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere;
- pe perioada suprapunerii situațiilor de natură a genera dreptul la concediu și indemnizație, cuantumul indemnizației lunare se majorează cu 50% din indemnizația cuvenită, pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea;
- dacă ambii părinți îndeplinesc cerințele de acordare a concediului pentru creșterea copilului, acesta se acordă astfel încât:
a) cel puțin 2 luni (față de cel puțin o lună, ca până acum) de concediu pentru creșterea copilului să se efectueze de părintele care nu a solicitat inițial acordarea acestui drept;
b) în situația în care părintele prevăzut la lit. a) nu solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului pentru cel puțin 2 luni, deși îndeplinește cerințele, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acestuia;
- cele 12 luni de stagiu pentru a beneficia de concediu și indemnizație pot fi constituite integral și din perioadele în care persoanele au beneficiat de concediu de acomodare și indemnizația lunară aferentă acestuia;
- posibilitatea recalculării indemnizației, după cum urmează:
- (1) pe toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap, beneficiarul poate solicita recalcularea cuantumului indemnizației pe baza unor hotărâri judecătorești definitive, adeverințe sau alte acte doveditoare privind rectificarea veniturilor care au stat la baza acordării dreptului, eliberate de plătitorii de venituri sau de organele competente; noul cuantum se acordă de la data prevăzută în hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, de la data prezentării documentelor de rectificare a veniturilor;
- (2) în situația persoanelor care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, cuantumul indemnizației lunare stabilit prin decizia de acordare a indemnizației se recalculează în baza actelor doveditoare eliberate de organele competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plății anticipate a impozitului sau, după caz, pentru care s-a completat declarația pe propria răspundere;
- majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obținut de părinte în decursul unui an calendaristic, în perioada concediului pentru creșterea copilului, de la 5 la 8 indemnizații pentru creșterea copilului în cuantum minim;
- în vederea solicitării concediului pentru creșterea copilului, persoanele au obligația să anunțe angajatorul, cu cel puțin 10 zile înainte de finalizarea concediului de maternitate sau, după caz, înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, de intenția de a-și exercita dreptul la concediul pentru creșterea copilului prin depunerea unei cereri în format letric sau electronic, în care să precizeze perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului (se renunță la dispozițiile care prevedeau că perioada de acordare se stabilește de comun acord cu angajatul); în cazul în care persoana îndreptățită nu precizează în cererea de acordare a concediului perioada preconizată, angajatorul aprobă cererea pentru perioada maximă a concediului pentru creșterea copilului;
- drepturile în legătură cu locul de muncă dobândite de persoana îndreptățită la data aprobării concediului pentru creșterea copilului sau care sunt în curs de a fi dobândite la data la care începe concediul se mențin pe toată durata concediului și se aplică și după încetarea acestuia, în condițiile prevăzute de legislația în baza căreia aceste drepturi au fost acordate, de contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă.