Inaptitudinea fizică şi psihică a salariatului

0
313

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, printre altele, și în situația în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile .

Sfera aplicabilității acestui caz de concediere (prevăzut de art. 61 lit. c) din Codul muncii) a fost explicată de instanța supremă într-o decizie cu caracter obligatoriu.

„Textul art. 61 lit. c) din Codul muncii vizează inaptitudinea intervenită pe parcursul executării contractului de muncă, şi nu cea manifestată de către persoană chiar cu prilejul angajării. Este avută în vedere situaţia salariatului căruia i s-a redus pe parcurs capacitatea de exerciţiu biologic, iar postul ocupat îi afectează performanţele profesionale.

Aptitudinea în muncă este definită la art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 (…) drept “…capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical”.

(…) Cu titlu de exemplu, inaptitudinea medicală priveşte: reducerea acuităţii unuia sau mai multor simţuri, anume a celor de care salariatul se slujeşte în activitatea sa; pierderea îndemânării, în cazul profesiilor în care această calitate este necesară; tulburări ale reflexelor, în cazul persoanei care desfăşoară activitate de intervenţie rapidă şi precisă (conducători auto, piloţi, controlori de trafic etc.); scăderea memoriei; afecţiuni psihice care duc la pierderea concentrării, a capacităţii de rezistenţă la factori de stres, dacă specificul muncii cere calm şi stăpânire de sine (relaţii cu publicul, cadre didactice); diferite afecţiuni de natură fizică (anchilozarea unui braţ, hernie); încetinirea executării lucrărilor manuale, cu consecinţa imposibilităţii respectării termenelor de predare; boli transmisibile (spre exemplu, dermatologice) care nu pot fi tratate corespunzător şi în termen util (în cazul lucrătorilor din alimentaţie publică sau servicii de coafură, cosmetice) etc.

Aptitudinea medicală stabilită de medicul de medicina muncii vizează doar un anumit post ocupat de salariat, angajatul nefiind expertizat sub aspectul capacităţii/incapacităţii generale de muncă. Deoarece medicul de medicina muncii este cel care supraveghează starea de sănătate a angajaţilor, avizul medical dat de acesta (având la bază fişa de expunere la riscuri profesionale, istoricul medical al angajatului, examinările medicale periodice efectuate) are o importanţă majoră în ceea ce priveşte continuarea sau nu a activităţii angajatului în acel loc de muncă.”

ICCJ – Decizia nr. 7/2016 privind dezlegarea chestiunii de drept referitoare la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare