Aș vrea să vorbim despre sănătatea legislativă. Despre nevoia de a pune în practică, atunci când legiferăm, în primul rând acele reguli de igienă minimă, pe care ar fi trebuit să le învățăm firesc în cei șapte ani de-acasă și-apoi să le repetăm într-o rutină a decenței.
Sănătate legislativă înseamnă, cred, în primul rând, cumpătare și răspundere. Adică aspecte care nu sunt ele însele juridice, dar care se impun în orice abordare de acest tip. Apoi o privire atentă și prelungă la litera și spiritul Constituției. Aș zice că, atunci când e vorba de Constituție, ar trebui evitate chichițele zise avocățești, care au ca finalitate ocolirea legii fără a o încălca flagrant. Aș recomanda o abordare mai pioasă, de respect asumat, față de ceea ce numim legea legilor. De aici ar trebui să rezulte cine, ce, cum, în ce condiții poate crea drept.
Și-aș mai vrea, pentru sănătatea sistemului și a celor ce interpretează și aplică legea, să respectăm procedurile și aspectele de tehnică legislativă. Toți așteptăm să ieșim din vreo intervenție chirurgicală nu doar vindecați, dar și fără pense uitate în cavitatea abdominală și fără cicatrici monstruoase. Cam așa e și cu actul normativ. Tehnica legislativă impune reguli de urmat. Nu pentru a îngreuna viața vreunui funcționar, ci pentru a asigura logica, fluența și sensul legii.
Sănătatea și evoluția noastră, ca popor, vor veni din respectarea, în fiecare domeniu, a normelor minime de igienă specifice domeniului în cauză.
Imagine: Raphael Sanzio, Școala din Atena, Muzeele Vaticane
