Vom începe discuția în termen juridici, reamintind despre legislația care interzice comercializarea unor produse din plastic, precum tacâmurile, farfuriile, paiele, paharele ori recipientele pentru alimente.
Viața de plastic merge însă dincolo de prevederi legale. Cred că are în ea tot soiul de lucruri fără noimă și fără valoare, care rămân aiurea peste ani, poluând ceea ce-am avea bun în noi și ocupând locul unor experiențe pe care ni le refuzăm.
Viața de plastic este lucioasă, de durată fără să dureze, fără să construiască în adevăratul sens al cuvântului. Poate că dă bine la prima vedere, dar când te apropii, n-ai cum să nu fi lovit de lipsa de substanță.
Viața de plastic n-are viață, dar are aparențe din plin. Are imagine, dar n-are conținut. E vin spumant ieftin la pahar de unică folosință. Spoială, cum s-ar zice în popor.
E greu, dar poate ar merita un exercițiu de renunțare la dependența de apreciere imediată, zgomotoasă și uniformizantă. Dincolo de sclipici și paiete, cine știe, poate ne găsim. Și, asumându-ne starea de azi, ne putem construi asumat și temeinic, fără să poluăm nici mediul, nici pe noi înșine.
