Zbor anulat. Compensație plătită în moneda națională. CJUE

0
93

Un pasager al cărui zbor a fost anulat sau a avut o întârziere prelungită poate solicita plata compensației prevăzute de dreptul Uniunii în moneda națională de la locul său de reședință – au concluzionat judecătorii europeni într-o decizie pronunțată astăzi în cauza C-356/19.

Refuzul unei astfel de plăți ar fi incompatibil cu cerința unei interpretări largi a drepturilor pasagerilor aerieni, precum și cu principiul egalității de tratament al pasagerilor prejudiciați.

 Prin hotărârea de astăzi, Curtea amintește mai întâi că obiectivul principal urmărit de regulamentul privind drepturile pasagerilor aerieni constă în asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor. Rezultă că dispozițiile prin care se acordă drepturi pasagerilor aerieni trebuie interpretate în sens larg.

În opinia Curții, a subordona dreptul la compensație pentru prejudiciile determinate de neplăcerile serioase din transportul aerian de pasageri condiției ca compensația să fie plătită în euro pasagerului lezat, cu excluderea oricărei alte monede naționale, ar echivala cu restrângerea exercițiului acestui drept și ar încălca, prin urmare, cerința interpretării largi.

În continuare, Curtea arată că regulamentul privind drepturile pasagerilor aerieni se aplică pasagerilor fără a face distincție între ei pe motiv de cetățenie sau de loc de reședință, criteriul relevant fiind locul unde este situat aeroportul de plecare al acestor pasageri.

Prin urmare, pasagerii care beneficiază de un drept de compensare trebuie să fie considerați ca fiind toți în situații comparabile, în măsura în care tuturor le este reparat, în mod standardizat și imediat, prejudiciul care poate fi compensat în temeiul regulamentului.

 Astfel, a impune o condiție în temeiul căreia cuantumul compensației prevăzute de regulament, reclamată de pasagerul prejudiciat sau de succesorul său în drepturi, nu ar putea fi achitat decât în euro, cu excluderea monedei oficiale dintr-un stat membru care nu aparține zonei euro, poate conduce la o diferență de tratament între pasagerii prejudiciați sau succesorii lor în drepturi, fără a putea fi avansată nicio justificare obiectivă pentru această diferență de tratament.

În sfârșit, Curtea precizează că plata cuantumului compensației datorate în moneda națională oficială de la locul de reședință al pasagerilor vizați presupune neapărat o operațiune de conversie din euro în această monedă. În această privință, întrucât regulamentul nu conține nicio indicație, modalitățile operațiunii de conversie, inclusiv fixarea ratei de schimb aplicabile pentru aceasta, rămân de resortul dreptului intern al statelor membre, cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității.