Codul muncii și legislația specială reglementează o serie de fapte care pot constitui discriminare, printre care și hărțuirea morală la locul de muncă.
Hărțuirea morală la locul de muncă este orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme:
- conduită ostilă sau nedorită;
- comentarii verbale;
- acţiuni sau gesturi.
Instanțele de judecată au arătat că „pentru a se determina dacă există discriminare într-un raport de muncă nu este suficientă doar existența afecțiunilor medicale ce au determinat pensionarea reclamantei și invocarea acțiunilor de hărțuire, ci este necesară și dovedirea legăturii de cauzalitate, respectiv a faptului că afecțiunile au fost determinate de stresul permanent la locul de muncă, generat de atitudinea angajatorului față de salariat.
Angajatorului îi revine prerogativa managerială și deplina libertate de a opta asupra diferitelor proiecte și asupra opiniilor conturate în derularea și realizarea lor. În recunoașterea atribut, împrejurarea că, la un moment dat, în derularea proiectului în care era implicată reclamanta, nu s-au valorificat opiniile și propunerile acesteia nu poate constitui o manifestare din partea angajatorului asimilată unei atitudini discriminatorii și de nerecunoaștere a capacității profesionale a salariatei.”
Curtea de Apel Bucurețti, secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia civilă nr. 3775 din 16 septembrie 2019
Sursă foto: Kelly Sikkema Unsplash.com
