Viva Credit IFN S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 9680 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO.
Investigația s-a desfășurat ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că operatorul de date personale nu a soluționat cererea petentului prin care acesta își exercita dreptul de ștergerea datelor, potrivit art. 17 din GDPR.
În cauză, a fost sancționat faptul că operatorul Viva Credit IFN S.A. nu a furnizat petentului informații cu privire la acțiunile întreprinse în urma cererii acestuia.
Astfel, orice operator de date cu caracter personal are obligaţia de a răspunde cererilor persoanelor vizate fără întârzieri nejustificate şi cel târziu în termen de o lună de la primirea cererii.
Chiar dacă operatorul nu ia măsuri cu privire la cererea persoanei vizate, acesta este obligat să informeze persoana vizată, fără întârziere şi în termen de cel mult o lună de la primirea cererii, cu privire la motivele pentru care nu ia măsuri şi la posibilitatea de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere şi de a introduce o cale de atac judiciară.