Ce înseamnă „dreptul de a fi uitat”, din perspectiva GDPR?

0
3225

„Dreptul de a fi uitat” este dreptul persoanei ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate, de a obține din partea operatorului ștergerea acestor date, fără întârzieri nejustificate.

Exercitarea dreptului la ștergere datelor intervine în anumite situații reglementate de GDPR:

  • datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
  • persoana vizată își retrage consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
  • persoana vizată se opune prelucrării potrivit condițiilor exercitării dreptului la opoziție;
  • datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
  • datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care revine operatorului;
  • datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale unui copil.

Dacă operatorul a făcut publice datele și este obligat să le șteargă, trebuie să ia măsuri rezonabile (inclusiv tehnice), ținând seama de tehnologia disponibilă și de costul implementării, pentru a informa ceilalți operatori că persoana vizată a solicitat ștergerea de către acești operatori a oricăror linkuri către datele respective sau a oricăror copii sau reproduceri ale datelor în cauză.

foto:u-j-e-s-h/unsplash.com