Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie se poate realiza însă de către angajator în mai multe modalități:
- prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie (din rândul lucrătorilor cu care are încheiat contract individual de muncă cu normă întreagă);
- prin înfiinţarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire şi protecţie;
- prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
Deși își poate asuma atribuțiile SSM, totuși angajatorul poate efectua activităţile din acest domenii doar în două cazuri.
Primul caz este acela al întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, dar numai cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții:
- dacă activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele exceptate expres de lege;
- dacă angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
- dacă angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată minimă de 40 de ore.
Al doilea caz este acela al întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv – angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă, pe lângă condițiile prevăzute anterior, riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces ori invaliditate.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite cerințele expuse anterior, angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în condiţiile legii.
