Știrea săptămânii

0
1061

Nu voi vorbi despre celebrul (și reprobabilul) comportament al lui Will Smith, fiindcă deja s-au spus destule. Mi-ar fi plăcut să nu se fi întâmplat, dar fapta e acolo, în istoria noastră recentă.

Aseară mi-a atras atenția o știre care vizează relațiile de muncă: a luat naștere, după ani de lupte, primul sindicat în cadrul gigantului Amazon, în depozitul din  Staten Island.

Amazon reprezintă al doilea angajator din sectorul privat al Statelor Unite, cu peste 1,1 milioane de salariați și și-a asumat public o politică de luptă împotriva înființării sindicatului, alocând resurse semnificative în acest scop.  

Mai mult decât atât, după proaspetele alegeri din 1 aprilie 2022, care au validat înființarea sindicatului, declarația Amazon a fost una cât se poate de directă: „Suntem dezamăgiți de rezultatul alegerilor din Staten Island, deoarece credem că soluția cea mai bună pentru salariații noștri este aceea de a avea o relație directă cu compania. Analizăm opțiunile pe care le avem, inclusiv cea privind contestarea alegerilor.”

Programul social al sindicatului din Amazon cuprinde, pe lângă tradiționala majorare a salariului aferent orei de lucru, aspecte pe care în Europa le considerăm deja intrate în firescul reglementărilor legale (dacă nu întotdeauna și al practicii):

  • Ore suplimentare prestate doar cu acordul salariatului
  • Dreptul salariatului de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului, în cadrul procedurii disciplinare
  • Informarea și consultarea sindicatului cu privire la deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă.

Sistemul european privind flexi-securitatea – locuri de muncă sigure, dar cu respectarea flexibilității impuse de cerințele pieței și ale industriei specifice, reprezintă una dintre principalele reguli care guvernează relațiile de muncă din UE.

În contextul în care, de mai bine de o lună, de când a început războiul din Ucraina, ne întrebăm dacă merită să ne sacrificăm pentru apărarea valorilor europene, știrea care prezintă înființarea sindicatului din firma Amazon vine să ne reconfirme, cred, că da, merită să ne sacrificăm.

Și-ar fi bine să mai privim încă o dată în jur, la tot ceea ce percepem ca „dat”, în condițiile în care este totuși un „construit” valoric european.

Imagine: Rubens, Război și pace, National Gallery, Londra