Dacă veți cerceta, veți vedea că azi există o legătură cu Baudelaire și că, prin urmare, am dreptul să-l citez. „Om liber, pururi vei iubi marea”.
Îmi veți reproșa, pe drept, că prea des vorbesc despre mare și navigatori, ca prea multe fotografii de sâmbătă au albastru marin. Aveți dreptate!
Dar marea aduce speranță, putere, sete de libertate, vino-ncoace de descoperiri, departe. Cei ce-au navigat știu că marea te arată fix așa cum ești, fără fard și fără mușchi de silicon. Îți ia toate vălurile posibile și te vezi cum nu-ți place, poate, dar nu te poți nega.
Fiecare are marea lui. Slăbiciunea pentru care sacrifică timp și familie și prieteni, dar care-i dă putere să fie mai în timp, mai cu familia și prietenii. Poate că e vorba de munte, de desen, de nu mai știu ce.
Cred sincer că avem nevoie de acel ceva pe care să-l iubim pururi, ca oameni liberi ce suntem. Poate nu-l găsim la Baudelaire. Poate nici nu e un poet. Poate doar există în noi și-atât. Dar trebuie să existe, să ne dea aripi și zâmbet.
Vine încet toamna și-avem nevoie de vis. Să fim imperfecți și dependenți de visare. Dulce imperfecțiune de week-end.
Sunt la mare, ridic vele și-am sufletul plin. Ceea ce vă doresc și vouă!
