Pentru ca o faptă săvârșită de un salariat să poată constitui abatere disciplinară, legea impune ca aceasta să fie „în legătură cu munca”.
Fapta trebuie să se afle, așadar, în relație cu calitatea de salariat a făptuitorului, cu atribuțiile prevăzute în fișa postului, cu specificitatea locului de muncă și a activității generale a angajatorului.
Tot în legătură cu munca sunt și faptele salariatului aflat în delegare și detașare ori în mijloacele de transport puse la dispoziție de către angajator.
Mai mult decât atât, instanțele au considerat că ar putea fi „în legătură cu munca” și anumite fapte săvârșite pe durata concediului de odihnă.
Astfel, a fost considerată ca faptă în legătură cu munca atitudinea necorespunzătoare și comportamentul jignitor pe care un salariat, aflat în concediu de odihnă, le-a avut față de colegii săi de serviciu, aflați în exercitarea atribuțiilor.
Concediu plăcut!