Stropul și marea

0
152

Trăim de câteva luni ciudățenia COVID, care se strânge în jurul nostru și ne sufocă încețișor. Nu vrem să ne obișnuim cu noua lume, cu nesiguranța în toate, cu drepturi șchioape și statistici zilnice cu bolnavi și morți.

Tot de câteva luni, sunt unii care și luptă, nu doar suportă.

Statul, de exemplu. Poate că n-au fost luate măsurile perfecte, poate că au fost bâlbe, dar este cred prima dată când am simțit că statul se implică direct și ferm, că există, că nu suntem lăsați de izbeliște.

E adevărat, o parte din acțiuni sunt contestate, altele politizate, dar cine își ia răgazul să arunce un ochi în Europa va vedea că suntem într-o mare măsură „în rândul lumii”, atât în ceea ce privește deciziile la nivel igienico-sanitar, cât și cele privind susținerea salariaților și a economiei.

Apoi sunt angajatorii. Firmele adică. În cele mai multe cazuri, angajatorii s-au încăpățânat să mențină raporturile de muncă, chiar dacă piața este în degringoladă și în ciuda bulversării tuturor previziunilor. Au fost puternic susținuți de stat, însă și-au asumat ferm să reziste și să lupte.

Acolo unde activitatea firmei a continuat, au fost implementate măsuri de protecție pentru salariați, cu grija de a găsi echilibrul just între normele sanitare și cele de protecția datelor personale sau cele anti-discriminare. Nu a fost întotdeauna ușor.

Toate cadrele medicale. Știu, sistemul nu funcționează perfect și un văr al vecinei de la etajul 2 a fost lăsat să aștepte 6 ore pe holul spitalului. Asta nu poate știrbi cu nimic orele nesfârșite de luptă, în echipamentul acela înfricoșător, sub amenințarea continuă a virusului, în condițiile pe care le știm prea bine.

Toți cei care continuă să lupte, să se implice, să dea o mână de ajutor. Cei care zâmbesc, în ciuda oboselii și a stresului.

Ei bine, în toată marea asta de implicare, suntem doar un strop. Un strop care însă își poate asuma partea sa  de responsabilitate. Măcar prin a purta mască, așa contestată, incomodă, inestetică, blah cum o fi.