Vara care se termină

0
115

Se termină vara. Calendaristic vorbind. Gata cu concediile și vacanțele. Se planifică examenele de restanță, într-un fel straniu încep școlile, babele numără boboci.

A fost o vară ciudată, total diferită de ce-am trăit în ultimii ani. Dar sunt un animal care se adaptează ușor, chiar cu o ascunsă plăcere, la schimbări.

Am stat pe terraferma. Cu foarte mici excepții, când m-am lăsat purtată de apă. Am (re)descoperit munții și pădurea, cu altfel de orizont decât oceanul, dar tot ademenitor.

Am stat în țară. Și-am condus mult, mult, pe drumuri imperfecte, dar care m-au dus lin și bine. Am revenit omul ăsta din sate când mai amărâte, când mai răsărite, cu animale care se plimbă alene pe lângă drum, cu copii care se zgâiesc la mașini și tarabe improvizate cu legume de aici ori de departe.

Am pus 3 fire de roșii, câte unul în ghiveci. Și-am reușit să le țin în viață, să le culeg roadele și să mă mândresc cu ele. E și meritul lor, desigur. Sunt un fel de roșii-cămilă, care beau în pauza dintre 2 munți.

Am petrecut prea puțin timp cu prietenii și-am rămas restantă cu butoaie întregi de bere. Promit să recuperez.

Am citit mult. Am ascultat mult. Am făcut planuri.

Am purtat mască. Și-am zis, aproape în fiecare zi, „să se termine mai repede cu nebunia asta!”.

Și mergem mai departe.