Surprinzătoarea ironie a realității

0
81

Suntem obișnuiți să facem planuri, să lucrăm pe proiecte, să fim eficienți. Rafturile librăriile sunt înțesate de ghiduri care ne îndrumă pe drumul spre succes, câștig pe toate planurile, dezvoltări pe nu știu câte niveluri.

Conștient sau nu, devenim mici roboți de organizat evenimente, de atins obiective, de raportat mai ales lumii largi că „mă simt entuziasmat/motivat/fericit” și alte asemenea emoticoane de pe rețelele de socializare. Evident, și acestea din urmă sunt adaptate la proiectul pe care îl dezvoltăm și alți nu știu câți guru educă turma de mestecători de vorbe pe adevăratul drum al comunicării.

Și în toată organizarea asta minuțioasă, în care nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ei bine, întâmplarea își bagă coada. Aduce în calendarele strict create un element de „așa-și”, apoi se amuză copios să vadă disperarea produsă. Fiindcă pur și simplu nu ne mai lăsăm timp de „și altele”, de întâmplare, de destin. Asta nu înseamnă că „și altele” nu există, însă.

Și dacă în clipa în care ne lovește neprevăzutul avem puterea să-l acceptăm, să-l primim fără îndârjiri aiurea și fără frustrare, ce câștig! Clipa aia de derapare de la calendar, de ieșit din controlul nostru poate fi clipa în care am putea să mergem dincolo de cușca planificărilor și am putea să ne cunoaștem dincolo de armura pe care o ducem în spate.

E un moment de vulnerabilitate care ni se oferă ca un cadou, în care ni se demonstrează că realitatea pe care ne-am creat-o nu e una singură și că, dacă ridicăm un pic ochii din excell, există și alte tonuri, alte imagini, alte drumuri.

Nu e deloc un succes la nivelul proiectului inițial, milestone-urile acestuia nu mai sunt atinse, e nevoie de multă abilitate de comunicare pentru a gestiona criza. Dar e o șansă de a avansa altfel, spre ceva care e mult mai puțin în mâinile noastre, dar care ar putea fi (atenție, nu e deloc sigur, nu oferim nicio garanție) mult mai aproape de ceea ce suntem sau de ceea ce ne face să creștem.

 O fi știind ea ceva, realitatea asta, de ne întinde provocări.