Stilul de viață sănătos este, începând cu această săptămână, definit de lege.
Astfel, Legea nr. 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului stabilește că un stil de viaţă sănătos implică cu necesitate adoptarea şi respectarea cumulativă a cel puţin următoarelor condiţii de viaţă:
- o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată;
- activitate fizică constantă şi regulată, inclusiv la vârste înaintate;
- o corectă corelare între perioadele de activitate cu cele de odihnă şi somn;
- o bună stare psihică şi emoţională tradusă, în primul rând, prin diminuarea stresului;
- existenţa şi menţinerea sănătăţii sexuale;
- eliminarea unor factori de risc cum ar fi supraponderea, obezitatea, consumul de tutun şi a drogurilor de orice fel, evitarea consumului în exces a grăsimilor, zaharurilor, alcoolului ori a aditivilor alimentari, precum şi a automedicaţiei.
Conform prevederilor legale, o atitudine responsabilă din partea fiecărei persoane înseamnă:
- adoptarea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos;
- verificarea periodică şi regulată a stării de sănătate şi a factorilor de risc;
- respectarea recomandărilor medicale, inclusiv a celor legate de stilul de viaţă, pe tot parcursul vieţii indiferent dacă este diagnosticată ori nu cu o afecţiune;
- interes pentru parcurgerea şi asimilarea educaţiei terapeutice în ceea ce priveşte afecţiunea personală ori a membrilor familiei sale.
Sursă foto: Brooke Lark Unsplash.com