Măsuri în cazul angajatului suspect sau confirmat cu infectare cu SARS CoV-2

0
131

In cazul în care un angajat este suspect sau confirmat cu infectare cu coronavirusul SARS CoV-2, trebuie luate o serie de  măsuri speciale, prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 831/2020.

Astfel,  angajaţii cu simptome respiratorii (tuse, strănut, rinoree etc.) şi/sau febră mai mare de 37,3 grade C şi/sau stare general alterată, apărute în timpul programului de lucru, vor fi imediat izolaţi de restul colegilor şi trimişi la domiciliu sau la unităţi sanitare, în funcţie de starea persoanei.

Dacă intervalul de timp în care angajatul, persoana suspectă sau confirmată s-a aflat în incintă este mai scurt de 7 zile:

  • se închid toate încăperile în care acesta a petrecut timp îndelungat (peste 20 de minute);
  • înainte de încheierea programului se va asigura aerisirea mecanică a încăperii (deschiderea geamurilor);
  • pentru a limita expunerea personalului care efectuează curăţenie la particulele respiratorii, se amână efectuarea curăţeniei şi a dezinfecţiei timp de 24 de ore. În situaţia în care respectarea acestui interval nu este posibilă, efectuarea curăţeniei se va amâna cât mai mult.

Dacă au trecut mai mult de 7 zile de când angajatul, persoana suspectă sau confirmată s-a aflat în incintă:

  • nu este nevoie de curăţenie/dezinfecţie suplimentară;
  • se menţin măsurile de curăţenie şi dezinfecţie de rutină.

În toate cazurile se informează persoanele cu care angajatul, persoana suspectă sau confirmată a venit în contact prelungit (mai mult de 20 de minute, la o distanţă mai mică de 1,5 m şi fără mască) şi se impune izolarea la domiciliu a acestora pentru 14 zile, cu monitorizarea de către aceste persoane a semnelor şi a simptomelor de infecţie respiratorie.