Vedem deci chiar din titlu că nimicul ăsta nu poate fi tratat aşa, simplu… ca, de exemplu, sarmaua. Zici simplu, elogiul sarmalei, şi gata. Ai titlul. Cu nimicul este mult mai nuanțat…
Daca enunţ: elogiu despre nimic, simt din partea dumneavoastră, subtilă şi rafinată audienţă, un fin val de neîncredere punctată cu ironie. Quel drôle de sujet! Vrea să ne expedieze rapid, cu.. nimicuri.
În schimb, dacă enunţ: elogiul nimicului, parcăm-am aştepta ropot de cuvinte pline de emfază şi clocot care să umfle paroxistic profilul satisfăcut al individului zornăitor şi soios pe care-l detestăm profund. Şi nu mă refer neapărat la un om politic.
Iată deci că deşi nimic ar părea simplu şi gol, uşor de îndepărtat cu-o simplă suflare, aşa (se exemplifică), el merită cercetări mai profunde. Aş îndrăzni chiar să susţin că nu există noţiune mai adâncă, mai complexă, mai versatilă şi, da ştiu, o cere rima, mai perversă, decât nimic.
„La ce te gândeşti?” La nimic… Care va să zică, „Lasă-mă cu gândurile mele, lasă-mă mie, rămân în mine, în mă, în m”. Cât de intim, şi cât de discret. „La ce te gândeşti?” La nimic…
„Ma scuzaţi, v-am lovit”. Nu-i nimic… Cum ar veni: du-te, mergi mai departe, pleacă. Lovitura mi-a fost de ajuns, nu-mi trebuie şi vorbele tale. M-ascund în spatele politeţurilor să fug de tine.
Din contră, însă, dacă afirm: „Eşti un NIMIC”, am ieşit din mine, şi mă reped să te sfarm, să te neg ca fiinţă, ca existenţă, ca tangibil şi intangibil, ca dat şi construit, ca ştiut şi ca simţit. Nici zero nu eşti, fiindcă n-ai puterea ca agăţat de altul să-i înzeceşti valoarea. Eşti nespusul şi negânditul. Eşti (pauză lungă).
Cu totul şi cu totul altfel este nimicul din: „Ce îţi doreşti, iubita mea?”… Nimic… Aici se deschide avalanşa posibilităţilor. Dorinţe nebune, pantofi cu forme ciudate, un fel de pânze amestecate meşteşugit, care-ar putea la fel de bine să fie eşarfe sau rochii ori poate ultima modă de turban cu influenţe occidentale, dar pastelate mai degrabă indian. Nimic nu exclude ca nimicul din „Ce îţi doreşti, iubita mea?”… Nimic… să nu însemne nimic mai mult decât: uffff… sau poate, hmmm ori puuuhhh. Atenţie însă, nicicând, niciunde şi în niciun context, nimic din „Ce îţi doreşti, iubita mea?”… Nimic… nu poate însemna… nimic.
Timpul discursului e limitat şi mă vad obligată să reduc injust şi arbitrar valenţele nimicului la cele enunţate mai sus. Trăiesc însă cu speranţa ca dumneavoastră să fi înteles profunzimea şi complexitatea conceptului de nimic atunci când veţi spune: Ce-ai înţeles din discurs? NIMIC.
