Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat într-o decizie pronunțată ieri, 16 octombrie 2018, o încălcare de către statul român a articolului 3 din Convenție (Interzicerea torturii -Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante) și a articolului 14 (Interzicerea discriminării), acesta din urmă doar sub aspect procedural (pentru inexistența unei anchete adecvate).

Reclamanții, dl Augustin Lingurar, dl Trandafir Lăcătuș și dna Minerva Covaci, sunt cetățeni români care aparțin grupului etnic al romilor și locuiesc în Cluj-Napoca.

În cursul anului 2005, poliția a primit un număr tot mai mare de plângeri de furt. În urma unei investigații, au organizat o operațiune în comunitatea Pata Rât, la 5 noiembrie 2005. Polițiștii au recuperat o serie de obiecte furate și au făcut două arestări.

 Ca urmare a descoperirii unor bunuri furate și a unor dovezi care să ateste că alți suspecți trăiau printre comunitățile de romi, IPJ Cluj a aprobat organizarea unei operațiuni de poliție în Pata Rât, la 8 noiembrie 2005.

Operațiunea a început la ora 6.00 și s-a terminat la ora 10.00. Solicitanții au refuzat să-și părăsească casele și au fost îndepărtați cu forța din acestea. La încheierea operațiunii ofițerii de poliție au dat foc taberei.

La 21 decembrie 2005, reclamanții au înaintat o plângere penală împotriva tuturor ofițerilor de poliție și a jandarmilor implicați în operațiunile din 5 și 8 noiembrie 2005. Ei i-au acuzat de abateri în legătură cu violența verbală, lovirile, amenințările și distrugerea prin incendiere. Parchetul a adoptat soluții de netrimitere în judecată, confirmate definitiv în iunie 2014.

În decizia pronunțată ieri, Curtea a constatat că folosirea forței de către poliție împotriva domnului Lingurar și a domnului Lăcătuș a fost excesivă și nejustificată în circumstanțe date. Domnul Lingurar a fost aruncat la pământ de către a ofițerul de poliție și domnul Lăcătuș a fost bătut cu un baston, deși nu a opus rezistență, și a fost imobilizat de doi ofițeri de poliție.

Curtea a considerat că aceste acte de brutalitate au fost făcute cu intenția de a inspira sentimente frică, suferință și inferioritate, care umilesc și dezonorează.

În plus, nu a fost efectuată nicio investigație de către autorități pentru a stabili dacă acțiunile poliției reclamate de domnul Lingurar au fost necesare față de comportamentul său sau a eventualei rezistențe, iar investigarea afirmațiilor făcute de domnul Lăcătuș a durat mai mult de opt ani.

În cele din urmă, fără a reține o motivație rasistă pentru comportamentul poliției în timpul operațiunii, Curtea a considerat că cercetarea de către autorități a acuzațiilor de rasism invocate de solicitanți nu au fost suficient de amănunțită.

Curtea a obligat România să plătească domnului Lingurar și domnului Lăcătuș câte 11.700 de euro cu titlu de daune morale și 3.100 de euro cheltuieli de judecată.