Bătrânul planetei

0
179

Despre Jonathan se spune că s-ar fi născut în 1832, ceea ce-l califică drept cel mai bătrân animal în viață de pe Terra. E o broască țestoasă. Am văzut într-un ziar că ar fi fost ziua lui săptămâna asta.

N-am știut de el până prin iarnă. Dar în zilele fără vânt când velierul se legăna dureros pe Atlantic, frunzăream la nesfârșit cărțile de navigație ale lui Jimmy Cornell și-am aflat, prin altele, că pe Sfânta Elena puteam vedea cea mai veche vietate în viață.

Cum Sfânta Elena e în mijlocul oceanului, nu-s prea mulți vizitatori la bătrânelul în cauză. Jonathan trăiește în curtea reședinței guvernatorului englez, așa că misiunea de a-l întâlni părea a avea un caracter un pic oficial.

Reședința era cât se poate de „british”. Poarta deschisă invita înăuntru, dar parcă tot aveai senzația că violezi dacă nu vreun domiciliu, măcar câteva reguli de etichetă. Așa că am înaintat încet, cu ochii după Jonathan și cu inima mică-mică, să nu fiu urecheată pentru îndrăzneala de a fi intrat.

În fața imobilului se așternea o peluză imensă, perfectă, în contrast cu sălbăticia aproximativă a insulei. Pe verdele crud, muuuuulte broaște țestoase. Exact ca Jonathan-ul din carte.

Mi-am dat seamă că, prinsă în recordul absolut al starului, nici nu-mi trecuse prin cap că nu-i singur, că n-a trecut prin veacuri într-o solitudine superioară, departe de tot. Jonathan era „în gașcă”.

Am făcut sute de poze, doar-doar voi putea identifica, odată întoarsă pe barcă, țestoasa care semăna cel mai bine cu aceea din cartea lui Cornell (pe Sfânta Elena internetul nu curge ca la noi, dar despre asta vom vorbi altă dată).

Am fost salvată însă de un angajat, care mi-a permis politicos să intru pe peluză, până lângă țestoase și mi l-a prezentat pe Jonathan. N-avea niciun medalion, niciun rid mai pronunțat, nicio mică pată de vopsea pe carapace (așa cum își identifică ciobanii noștri oile). Doar era acolo, între ai lui.

Jonathan e un star doar în mintea noastră. E singur doar pentru noi.

Cel mai bătrân bătrân al planetei trăiește încet, cu ai lui, e la fel ca ai lui. Și n-are nevoie de nimic mai mult.