Procedura de autorizare a unităților protejate a fost aprobată de Ministerul Muncii prin ordinul nr. 1423/2020 publicat în Monitorul Oficial nr. 1048/9.11.2020
În vederea autorizării ca unitate protejată, o entitate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a. să fie operator economic cu personalitate juridică şi gestiune proprie, care are angajate minimum 3 persoane cu handicap/invalide gradul III, reprezentând cel puţin 30% din numărul total al angajaţilor, iar timpul de lucru cumulat al persoanelor cu handicap/invalide gradul III să reprezinte cel puţin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor;
b. să fie secţie, atelier sau altă structură, fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, din cadrul unei instituţii publice sau din cadrul unei organizaţii fără scop patrimonial, care are angajate minimum 3 persoane cu handicap/invalide gradul III, reprezentând cel puţin 30% din numărul total al angajaţilor secţiei, atelierului sau structurii, iar timpul de lucru cumulat al persoanelor cu handicap/invalide gradul III să reprezinte cel puţin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor din secţie, atelier sau structură;
c. să fie persoană fizică deţinătoare a unui document care atestă încadrarea în grad de handicap/invaliditate gradul III în situaţia în care:
- este autorizată în baza unei legi speciale să desfăşoare activităţi independente, atât individual, cât şi în una din formele de organizare ale profesiei respective, reglementate potrivit legii;
- este persoană fizică autorizată;
- este membru titular al unei întreprinderi individuale ori al unei întreprinderi familiale, organizate potrivit legii.
Autorizaţia de funcţionare ca unitate protejată este eliberată de către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prin ordin al preşedintelui acesteia, la propunerea structurii de specialitate.
Reamintim că Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede că autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii:
a. să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b. să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziţioneze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi protejate autorizate.
Sursă foto: Dylan Gillis, unsplash.com