Septembrie. Școală

0
117

Toamna se numără bobocii și părerile despre cum ar trebui să fie școala. Și când spun cum să fie școala, totul este redus la variantele ”cu prezență, hibrid, online”. Fiindcă de întrebarea „ce este educația și, deci, cum ar trebui să fie școala” nu mai este timp.

Prea mulți dascăli sunt ocupați să alerge între opinii legate de vaccinare, printre hachițele sistemului și presiunile venite odată cu concursurile-numiri de directori de școli. N-au răgaz să se uite spre sine ori să analizeze dacă au ce să împartă elevilor și dacă își doresc cu adevărat rolul. În meseria asta ar trebui să fie și alte obligații, dincolo de cele ce rezultă strict din contractul de muncă.

Copiii sunt online, fie că-s în bancă, fie că-s acasă. Găsesc dincolo de ecran informație gândită să îi atragă. Nu neapărat să îi educe, dar asta e altă poveste. În lipsa unor lecții adaptate la specificul generației, cel mai la îndemână este să fenteze școala. Nici nu cred că sunt de condamnat.

Salvarea vine punctual, de la profi care merg pe drumul propriu, care cred în educație și în rolul dascălului, care învață singuri, caută modele, creează parteneriate, ies din praful nesimțirii. Cel mai adesea, acești profi sunt văzuți ca o amenințare pentru sistem, un vânt prea puternic în nemișcarea indiferenței. Sunt penalizați, li se vânează greșelile, nu-s doriți. Au cele mai puține ore din școală. Dar nu în efemere chestiuni administrative se măsoară rolul școlii și al profesorilor.

Școala, în septembrie și în lunile care urmează, este despre clădit repere axiologice, gândire critică și plăcerea vinovată a studiului.  Adică despre acei câțiva profesori care își fac meseria, în ciuda sistemului în derivă și a promovării zgomotoase a incompetenței.