Moțiune de cenzură depusă în ședință extraordinară a Parlamentului. Inexistența conflictului juridic de natură constituțională

0
208

În ziua de 14 septembrie 2020, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, cerere formulată de primul-ministru.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției,  Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea formulată de primul-ministru şi a constatat că NU există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și prezentat Moțiunea de cenzură nr.2MC/17 august 2020 – „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

Doi membri ai Curții Constituționale, fiind de acord că nu există conflict juridic de natură constituțională, au apreciat că cererea trebuia respinsă exclusiv ca inadmisibilă.

Reamintim că, în lipsa unei definiții constituționale a noțiunii „conflict juridic de natură constituțională”, înțelesul acesteia reiese din deciziile pronunțate de CCR în această materie.

 “Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor.” – Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005

“Conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale.”- Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008

Noţiunea de conflict juridic de natură constituţională “vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei” – Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009