Am învățat că rolul dreptului este să reglementeze relații sociale și că este „ars boni et aequi” – arta binelui și a echității. Interpretarea dreptului ar trebui să se facă cu respect și în sensul împlinirii rolului acestuia. Cumva, societatea funcționează (și) după ritmul axiologic al sistemului juridic.
Pe fondul tensiunilor din ultima vreme, legea pare a fi devenit ciomag. Oricând nu-ți convine ceva, cauți repede un text de lege care pare a reglementa aspectul în discuție. Căutarea despre care vorbesc este una rapidă și superficială, fiindcă, prinși în vâltoarea dezbaterii, nu-i timp de cercetări aprofundate sau de acribie.
E o căutare tip CTRL+F într-o mare de legislație și primul rezultat este „rezultatul”. Puțin contează că n-are nicio legătură cu subiectul în discuție ori că legea în cauză a fost modificată ori abrogată.
Și, cu legea ca ciomag, dăm în stânga și-n dreapta, invocăm, cu ochii bulbucați de indignare, textul actului normativ pe care abia ajungem să-l citim cursiv. Reguli de interpretare? Cine are timp pentru asta? Mulți nici nu-și pun problema că interpretarea dreptului înseamnă mai mult decât simpla lecturare a actului normativ.
Cum vrem ca totul să se deruleze repede-repede și să avem răspuns la secundă, indiferent dacă este vorba de viruși, fizică cuantică sau CSR, ne-am pierdut sentimentul de umilitate în față unor domenii pe care nu le putem aprofunda la secundă. Totul pare simplu ca bună ziua. Deși nu mai dăm bună ziua… Dreptul a devenit și el un fapt banal, o înșiruire de cuvinte. Dacă pot citi postările starletelor, pot citi, evident, și drept. Și din citirea asta nătângă, fac din lege exact ce pot. Un instrument contondent, un ciomag, un urlet în cuvinte.
Legea nu e ciomag. Dar pentru a înțelege asta este nevoie însă de bun simț, de răbdare, de studiu.
Imagine: Francisco de Goya y Lucientes – Duelo a garrotazos
