În foarte multe școli, elevii nu au dreptul să folosească intrarea principală, rezervată profesorilor și oficialităților. Zilnic, li se reamintește că fac parte dintr-o altă categorie, a celor supuși, care nu au dreptul la egalitate de tratament.
Există și școli în care elevii și profesorii, deopotrivă, intră în instituție împreună, cu plăcerea de a se saluta și schimba câteva vorbe pe coridor.
Cred că astfel de amănunte ce țin de aspecte nedidactice pot contribui într-o manieră importantă la șlefuirea tinerilor învățăcei. Faptul de a fi primit în școală cu drepturi depline, pe aceeași intrare cu profesorii, de a primi zâmbetul acestora înainte de intrarea în clasă creează încredere în sine și în relația cu școala.
Mai mult, copiii vor învăța să construiască și să ofere respect în modul cel mai firesc. Respectul imperativ, smuls, impus nu poate fi nici real, nici de durată.
Intrarea elevilor și intrarea profesorilor sunt, de fapt, imaginea unei anumit fel de învățământ, care pune în centrul preocupărilor sale profesorul, văzut ca element intangibil, deținător al cunoașterii și adevărului absolut.
Îmi plac profesorii vii, deschiși, veseli, dornici să dăruiască și să înțeleagă. Sunt acei profesori care își cunosc elevii și își asumă rolul de educator. Oamenii care construiesc relații, chiar dacă respectă și proceduri administrative. Sunt profesorii la care fiecare dintre noi ne gândim chiar acum și zâmbim larg.
Foto Jess Bailey pe Unsplash
