Indemnizația de 41,5% acordată profesioniștilor. Modele oficiale de documente

0
1360

Modelul de cerere și declarație pe proprie răspundere pentru solicitarea indemnizației acordate profesioniștilor au fost publicate ieri în Monitorul Oficial nr. 844/2020.

Reamintim că, potrivit prevederilor art. 3 din OUG 132/2020, în cazul reducerii temporare a activităţii determinate de instituirea stării de urgenţă/alertă/asediu, profesioniştii, astfel cum sunt reglementaţi de Codul civil, precum şi persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, beneficiază, la cerere, în baza declaraţiei pe propria răspundere, de o indemnizaţie lunară de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Pentru a beneficia de indemnizaţie,  persoanele îndreptăţite depun direct sau, după caz, prin cooperaţie, în format electronic sau în format letric, la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, cererea însoţită de copia actului de identitate şi de o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de acordare a indemnizaţiei.

Cererea şi declaraţia pe propria răspundere se transmit la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene în a căror rază teritorială îşi au sediul social, în luna curentă pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară.

Pentru indemnizaţie se datorează impozit pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate sau potrivit reglementărilor specifice, în cazul profesioniştilor asiguraţi în sisteme proprii de asigurări sociale.

Sursa foto: https://unsplash.com/@kellysikkema