Fiindcă așa se face!

0
381

Când pregătesc cursurile despre discriminarea la locul de muncă principalul obiectiv este să trec dincolo de înșiruirea de definiții și clasificări și să ajung, împreună cu participanții, la dezbatere. Cum ar trebui să învățăm, fiecare dintre noi, să fim mai deschiși către celălalt, să-l acceptăm și să-l valorizăm dincolo de stereotipuri. Drumul învățării nu este ușor în marea de expresii precum „locul femeii este la cratiță”, „asta e o țigănie”, „s-a purtat jidănește” și altele asemenea.

Spațiul de lucru ar putea fi un mediu care să promoveze diversitatea și incluziunea. În paralel, școală ar trebui, în primul rând, să acționeze într-o manieră incluzivă și apoi să-i ajute pe copii să înțeleagă și să accepte regulile diversității. Cât despre familie, da, desigur, ar trebui să fie primul loc în procesul de educare, dar pentru asta este necesar ca adulții să fi trecut peste stereotipurile tradiționale.

Am văzut curând acest scurtmetraj al Girls, Girls Girls Magazine care atrage atenția asupra presiunilor la care sunt supuse fetele și femeile pentru a corespunde standardelor sociale. Dincolo de semnalul de alarmă, cred că filmul e un exercițiu bun pentru femei – unde mă aflu pe scala conformismului social? Ce am făcut, mai degrabă sub presiune, pentru a mulțumi gura lumii? Cât din ceea ce sunt acum s-a construit sub acest impuls exterior continuu și zgomotos?

Alte întrebări ar putea viza care este rolul familiei, al școlii și mai târziu al angajatorului în a întreține și a impune aceste stereotipuri. Sau unde ne pierdem, ca individualitate, sub această presiune constantă.  

E o luptă lungă și grea, dar acceptarea faptului că fiecare poate fi diferit, că poate avea drumul și idealurile sale ne-ar duce la crearea unei societăți mai puțin încrâncenate, mai deschise și cu siguranță mai bogată în idei și soluții. Și-am fi mai noi, celălalt mai el, cealaltă mai ea.  

Foto: Brooke Lark, Unsplash.com