Suntem în preajma zilei unirii mici, avem în spate doi ani de pandemie și suntem în umbra unui conflict iminent. Putem atinge pericolul, atât e de prezent.
Ar fi un moment bun să căutăm subiectele comune, care rămân în picioare indiferent de culoarea politică. Să identificăm valorile care ne definesc, dincolo de orice doctrină ori interes.
Ar fi un moment bun să unim provinciile României prin proiecte comune, de țară, fără a le nega dreptul la identitate locală.
Ar fi un moment bun să gândim în termeni mari, să ne asumăm schimbări și să demarăm zilele de mâine.
Ar fi un moment bun să lăsăm deoparte metehne și vicleșuguri și aranjamente de colț de Europă.
Ar fi un moment bun să căutăm în noi acele valori care ne-au făcut să ne păstrăm identitatea de neam, în ciuda poziției geografie defavorabile, care ne-au dat forța să ne negociem unitatea și independența și care ne-au conferit adesea o voce în lumea liberă.
Și, desigur, luni e zi liberă. Dar ar fi un moment bun să…
Foto: Hannah Busing pe Unsplash